Astǎzi port rochie.

Ştiau cǎ se iubesc. Ȋi despǎrţeau însǎ mii de kilometri. Nu se vǎzuserǎ niciodatǎ şi nu aveau cunoştinţǎ unul de celǎlalt. Dar se iubeau. Simţeau asta. Un sacrificiu tragic pentru cei cǎrora le bate inima în piept mai tare decât celorlalţi. Era o diferenţǎ de 16 ani între ei. Pentru ea era primǎvarǎ. Sufletul lui se plimba deja printre frunze galbene şi ploaie. El îşi dǎduse seama cǎ nu e deloc uşor. Şi se resemnase. Pentru cǎ în lumi şi timpuri diferite, sufletele amputate îşi cautǎ degeaba oglindirea; nu se vor împiedica decât de oglinzi sparte. Orice suflet este nomad pânǎ îşi întâlneşte simetria. Şi în inocenţa lui, dupǎ ce oboseşte de atâtea cǎutǎri, sperǎ în van cǎ se va simţi bine lângǎ o simetrie strâmbǎ. Dar când douǎ suflete legate au fost aruncate în lumi şi timpuri diferite, ele sunt condamnate la un drum cǎtre nicǎieri. 

La fel şi ei. Aşa cǎ s-au îngropat amândoi în împliniri lumeşti, materiale. Şi sterpe. El împǎcat - ea încǎ tânǎrǎ, încǎ sperând la o fericire utopicǎ. Neştiind cǎ acea fericie avea sǎ rǎmânǎ utopicǎ şi atât. Se otrǎveau amândoi cu poveşti standardizate de iubire. Dacǎ ar fi ştiut doar unde sǎ caute… Undeva, acolo, în gândurile lor, parcǎ ştiau. Şi aşteaptau. Se aşteaptau unul pe celǎlalt. Dar aveau sǎ se uneascǎ ei vreodatǎ? Avea sǎ facǎ vreodatǎ unul din ei saltul nebunesc? Aveau sǎ-şi simtǎ ei cândva suflurile, pielea, inimile? 

Prin cǎrǎri de alcool şi fumuri amorţitoare îşi creau iubiri artificiale, ţeseau sentimente resuscitate cu speranţe, cu vǎluri pǎrelnice. Deziluzia era confundatǎ cu regǎsirea. Un drum fatalist pe care au pornit amândoi din clipa în care pecetea a fost pusǎ la poarta începutului vieţii lor. Haos anost. Cântec de leagǎn le va fi chemarea cǎtre adâncuri dupǎ o viaţǎ sprijinitǎ pe inimi ce vor fi bǎtut în neant. Un zâmbet sincer şi dulce va împietri pe chipurile lor doar în clipa cea din urmǎ: zâmbetul revederii. Flacǎra vieţii acesteia, stinsǎ de lacrimi enigmatice, va fi reaprinsǎ de zborul lor împreunǎ din Apoi. Cadavre mai pline de viaţǎ şi iubire ca ale lor nu va fi înghiţit ţǎrâna vreodatǎ.