Mi-e frică de trenuri. Mi-e frică de gări. De perdeluţele vişinii, îmbâcsite de praf, din trenurile vechi; de scaunele verzi, neprimitoare, din garniturile noi. De întârzierile interminabile şi accidentele de la fiecare drum. De bagaje. De graba de la urcare şi aglomeraţia de la coborâre. Chiar şi de controlori.
Am început să uit cum e să merg cu trenul. Am început să uit drumul spre gară şi ritualul dinaintea fiecărei plecări. Nu mai sunt chiriaşă căilor ferate. Tabelul cu sosiri\plecări nu mai prezintă niciun interes; nu mai oferă niciun reper pentru privirea mea goală. Acum e doar un tabel. Random places, random hours.
Carnetul de cupoane? Uitat undeva, pe fundul sertarului de la birou. Rucsacul? Nici nu mai ştiu unde se află. Cine ştie când îl voi mai folosi? Totul, atât de sistematic, atât de la fel de fiecare dată…a fost lăsat în urmă.
Mi-am schimbat rutina. Cele 9 ore s-au transformat în 90 de minute. Cele 2 săptămâni s-au transformat in 2 zile.
…Atunci mă întreb: eu de ce nu mă transform?
din cauza fricii!!
RăspundețiȘtergereva trebuii sa ne obisnuim cu frica si sa o privim ca pe ceva ce ne apartine,e a noastra si va trebuii sa ne obisnuim cu ea.asa cum nu putem sa traim fara gindul ca intr-o zi v-om ...disparea....nu v-om mai fi cei de azi,poate gindul ca maine nu v-om va fi ca azi ne inspaiminta mai mult decit orIce,,nu moartea in sine!
Ai dreptate. Desi in text, 'frica' era doar o simpla metafora pentru altceva...
RăspundețiȘtergere