Sunt foarte frumoase zilele acelea in care cineva iti aduce aminte ca nu conteaza ce faci pentru a te simti bine, ci cu cine faci. Zilele in care uiti de griji, de probleme...sau poate nu uiti de ele, dar le izolezi in the back of your mind; sau poate nici atat, dar cel putin le infrunti; le arati ca te poti simti bine, poti fi fericit chiar daca ele exista. Si prin asta le faci mai mici, le duci mai departe de tine. Pana ieri, credeam ca pentru a uita de probleme, am nevoie de multi oameni, muzica tare, bautura...pe scurt, atmosfera de club, in care e imposibil sa-mi aud propriile ganduri. Ieri insa mi-am dat seama ca ma inselasem. Si ca solutia nu este sa iti ignori propriile ganduri, ci sa le metamorfozezi. Atunci cand e liniste, iar tot ce ai in minte este cat de bine te simti si cat de domeniul trecutului sunt acele ganduri care pana in urma cu doar cateva ore te macinau pana la epuizare - atunci ai facut, intr-adevar, un pas inainte. Si atunci cand reusesti sa ai acele ganduri intr-un mod detasat, sa le ai si totusi sa ramai fericit si netulburat - atunci ai ajuns la finalul calatoriei.
Eu sunt momentan intre etajele 20 si 21. Am un impuls de a deschide usile intre etaje - asa cum faceam cand eram mica. Dar n-o s-o fac. Astept cuminte pana la 21 Pentru ca joaca asta...la un moment dat s-ar putea sa devina periculoasa. S-ar putea sa raman blocata intre etaje. Si nu vreau asta. Sau...?
