...Si statea pe scaunul inalt din capatul barului, sperand ca va atrage atentia cuiva. Sperand ca va primi o confirmare. Confirmare a ce, nici ea nu stia. Avea doar nevoie de cineva care sa ii caute compania, sa ii doreasca prezenta, sa ii spuna din gesturi si priviri: 'Da, contezi!' ...Dar confirmarea intarzia sa apara. Dupa un timp a realizat cat de ridicola e, asa ca s-a ridicat, a smuls cu un gest spasmodic geanta de pe spatarul scaunului si a parasit localul, indreptandu-se fulgerator catre...catre nicaieri.
Intotdeauna, cand seara se incheie si toti prietenii ei se indreapta spre casele lor, ea se indreapta catre nicaieri. Intarzie cat poate de mult intoarcerea acasa. Pentru ca acasa nu e 'acasa'. 'Acasa' a fost candva, undeva departe. Acum nu mai e. Acum a ramas sa rataceasca pe strazile atat de intesate de oameni, si totusi atat de pustii. In fiecare seara isi promite: 'De maine...' Dar
maine' vine, iar ea nu-si respecta nicio promisiune facuta cu doar cateva ore inainte. In fiecare zi se dezamageste; si cu fiecare dezamagire, increderea in ea scade tot mai mult. Acum, aceasta incredere e aproape de zero. De ceva timp se gandeste la un mod de a o resuscita. Momentan nu a gasit niciunul. Dar isi promite: va gasi unul maine! De maine se va pune pe picioare si se va concentra asupra lucrurilor cu adevarat importante. Maine va incepe sa se reinventeze, sa lase in urma toate gandurile negre care ii zboara deasupra capului ca niste vulturi, nerabdatori sa o insface. Maine isi va scoate vointa de la naftalina si o va folosi, va face toate lucrurile pe care viseaza sa le faca de atata timp, dar -din cine stie ce motiv- inca nu le-a facut. De maine va fi alta! ...Oare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu