'Ma intreb daca impartasirea sentimentelor, in conditiile in care nu mai au nicio valoare pentru celalalt, inseamna umilinta. Poate ca da. Si tind si eu sa cred ca da. Dar, in acelasi timp, ma intreb de ce. Pentru ca dragostea nu e ceva umilitor. Dragostea, dincolo de lucrurile pe care le facem si le spunem, este ceva pur. E ceva ce merita impartasit. Dragostea e, pana la urma, singurul lucru care merita cu adevarat. Utopia mea e o lume facuta din dragoste. Pentru ca atunci cand iubesti, totul e bine. Nu e perfect; dar e de o imperfectiune perfecta. Copii nascuti din dragoste, cladiri construite din dragoste pentru arhitectura, copaci plantati din dragoste pentru natura...totul facut din dragoste.
Dragoste, dragoste, dragoste...Iar a mea se indreapta catre tine. Si dupa cum am spus, dincolo de tot ce am facut, dragostea pe care o simt pentru tine e pura. E inca a ta. Nu stiu pentru cat timp, dar oricat ar dura, nu imi pare rau ca ti-o ofer tie. Nu mi-e clar daca inca o vrei sau nu. Daca da, iat-o. E toata a ta. Daca nu, o voi pastra si o voi iubi eu. Da. Voi iubi dragostea pentru tine. Ca pe un pui de pisica abandonat, de care ti se face mila, pe care il iei in casa si de care te hotarasti sa ai grija pana creste si apoi pana...moare. Nu l-a vrut altcineva, dar il vrei totusi tu. Daca stapanul sau l-a abandonat, nu inseamna ca trebuie lasat sa moara in chip jalnic, undeva, aruncat in trada. Si nici nu trebuie inecat in rau. Nimic atat de pur ca un pui de pisica nu merita sa fie lasat sa moara.
Acum e zbat in mine doua stari total opuse. Tristetea, fatalitatea pierderii tale si fericirea ca undeva, in trecut, e o bucata de timp a noastra si doar a noastra. O parte din trecutul nostru e rezervata doar noua; e acolo si acolo va ramane mereu.
Pe de o parte, ma gandesc ca poate ai renuntat prea usor la mine...Sau poate nu. Nu stiu. Te-am dezamagit, stiu. Si nu o data. Daca ai sti insa...daca ai putea patrunde in interiorul gandurilor mele, te-ai cutremura. Nu, nu de spaima. Ci de prea mult. De prea multele si prea puternicele lucruri pe care le simt si gandesc. Dramatic? Poate. Dar asta sunt eu. Si nu vreau sa fiu altfel. Imi place asa cum sunt. Imi place ca exagerez. Imi place ca te iubesc. Imi place ca iti iubesc zambetul ala strengar pe care il ai dupa ce ai facut o gluma proasta. Imi place ca te iubesc pentru privirea taioasa pe care mi-o arunci cand spun ceva ce nu-ti convine. Imi place ca iti iubesc acel 'Hey. Ce faci?' pe care mi-l spui la telefon de fiecare data cand vorbim, cu exact aceeasi tonalitate. Imi place ca te iubesc pentru ca scoti guma de mestecat din pachet exact cum o scot si eu. Imi place ca te iubesc pentru cum ma faceai sa ma pierd complet in bratele tale si ma faceai sa-mi doresc sa raman acolo pentru o eternitate. Imi place ca te iubesc pentru ca te-ai deschis in fata mea si te-am putut vedea asa cum nimeni nu te-a mai vazut vreodata.
Mi0ai spus o data ca sunt prima persoana care te-a ascultat cu adevarat. Nici n-ai idee cat de privilegiata ma simt pentru asta. Toti cei care trec asa usor peste vorbele tale...Daca s-ar opri putin si le-ar auzi in intregul lor potential ar descoperi in spatele lor un diamant neslefuit. Eu una
l-am descoperit.
Imi continui viata cu un curs aparent normal. Dar tu esti acolo, mereu, cu mine. Nu plec nicaieri fara tine. Asta pentru ca te port in mine, ca pe un talisman care imi aduce aminte ca viata are rost. Cand nu stiu incotro s-o iau, cand nu stiu ce sau cum sa fac, ma gandesc la tine, la ce sfaturi mi-ai dat, si le urmez. Si bine fac. Pentru ca dupa cum bine stii, intotdeauna ai avut dreptate (...aproape :) ).
Ti-am spus ca m-am schimbat. Si mi-ai spus ca ai observat si tu asta. Si da. M-am schimbat. Esenta insa imi e aceeasi. Iar momentan, esenta mea e sa te iubesc, in toate felurile posibile. Ca pe un ibovnic, tresarind la fiecare atingere a ta, ca pe un prieten, sperand ca stii ca sunt mereu langa tine, ca pe un copil chiar, facandu-mi in fiecare clipa griji pentru tine.
Dupa cum ti-am spus, nu sunt rationala in perioada asta. Mintea imi spune ca s-a terminat, dar eu...eu inca sper. Stiu ca sper in van, dar asa imi place mie...sa sper. Stii cum se spune: speranta moare ultima. Iar in mine inca mai plapaie usor. E o caldura placuta pe care imi place sa o simt, indiferent daca are vreun sens sau nu.
Ti-am multumit si o voi mai face si acum. Pentru ce? Pentru ca ai avut grija de mine. Pentru ca m-ai facut fericita. Pentru ca mi-ai aratat ce inseamna pasiunea. Pentru ca esti primul care m-a facut sa ma simt cu adevarat...femeie.'
Update: Intre timp, piramida turcoaz a fost data uitarii, s-a umplut de praf si, intr-un final, s-a spart. Inca nu am avut timp sa matur cioburile, asa ca sper sa nu ma tai in ele. Dar intr-o zi, cand voi avea timp, le voi lua de acolo si le voi duce departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu