Ȋn
dimineaţa aceea însoritǎ nu
avea planuri. Ieşise din casǎ
cu unica dorinţǎ de a
inspira razele soarelui şi de a se îmbǎia
în cǎldura leneşǎ de august. Luase la rând toate
magazinele şi buticurile din cartier. Ȋi
plǎcea sǎ intre şi în cofetǎrii, fǎrǎ însǎ a mânca vreo prǎjiturǎ. Trecea doar în revistǎ cu privirea toate produsele din vitrinǎ: ecleruri, savarine, prǎjituri cu cremǎ de portocale, cu glazurǎ de fulgi de migdale sau fursecuri cu
alune. Arǎtau minunat
laolaltǎ şi îi induceau o
stare de exaltare nevinovatǎ.
Şi pentru cǎ era varǎ, toate cofetǎriile aveau şi automate de îngheţatǎ. Se gândi cǎ nu a luat micul-dejun şi cǎ i-ar prinde bine ceva rǎcoritor, aşa cǎ îşi cumpǎrǎ un
cornet cu îngheţatǎ de
vanilie. Doar ce apucǎ sǎ-i simtǎ gustul şi cornetul îi scǎpǎ din
mânǎ, lipindu-se de trotuar.
Se aştepta la asta. Ȋn
fiecare varǎ scǎpa câte un cornet pe jos, iar vara asta
era pe sfârşite şi încǎ nu i
se întâmplase. Luǎ un
şervetel şi-şi şterse picioarele rǎcorite
de câţiva stropi de îngheţatǎ.
Ȋşi
ridicǎ apoi ochii din
asfaltul care i se topea sub sandale şi privirea îi rǎmase agǎţatǎ de
firma din faţa sa. Era o firmǎ
cu litere luminoase, mari, aurii, care o ducea cu gândul la reclamele vintage
ale circurilor din anii ’50. Afterlife.
Se îndreptǎ cǎtre uşa închisǎ, cu gândul de a arunca o privire înǎuntru, prin geam. Ȋn schimb, dǎdu cu ochii de o fatǎ mignonǎ, cu rochie albǎ
cu buline roşii şi pǎlǎrie de paie. Era ea însǎşi, oglinditǎ în geamul magazinului. Curioasǎ din fire, puse mâna pe clanţǎ şi deschise. Sunetul jucǎuş al unui clopoţel îi anunţǎ intrarea. Zâmbi din colţul gurii şi se
întrebǎ în gând ce fel de
magazin era acela, de mai folosea la acea vreme clopoţei la intrare. Cu mâna
încǎ pe clanţǎ şi privirea înainte, realizǎ cǎ
se afla deja afarǎ, cu
spatele la magazin, şi cǎ
tocmai ieşise. Se uitǎ în
spate, dar nu distinse decât aceeaşi oglindire. Numai cǎ de data aceasta oglindirea îi apǎrea prin uşa deschisǎ. Ȋşi
dǎdu seama cǎ se afla de fapt în magazin.
Ȋnchise
uşa în urma ei şi înaintǎ.
Era o lume exact ca cea de afarǎ,
numai cǎ de partea aceasta a
uşii, ea era singurul personaj care anima cartierul. Niciun alt suflet nu mai
era prezent. Se uitǎ în
ambele direcţii şi dupǎ
câteva secunde hotǎrî sǎ se îndrepte spre casǎ.
Intrǎ în cofetǎria de la care îşi cumpǎrase îngheţata. Era deschisǎ, dar nu se afla nimeni înǎuntru. Nici prǎjiturile proaspete din vitrinǎ nu îi sugerau cǎ ar fi fost aşezate acolo de cineva, ci
mai degrabǎ dǎdeau senzaţia unor bibelouri de porţelan
fin ce stǎteau de multǎ vreme pe rafturi. Ȋi trecu prin gând
sǎ meargǎ în spatele vitrinei, sǎ guşte una, dar nu îndrǎzni. Ieşi din cofetǎrie şi privi cǎtre staţia RATB. Un autobuz staţiona şi
avea farurile aprinse în semn de pornire. Niciun pasager nu se afla în el.
Locul şoferului era şi el gol. Ce
bizarerie!, gândi.
Hotǎrî sǎ iasǎ din acel loc şi sǎ se întoarcǎ
acasǎ. Acasǎ-acasǎ. Se îndreptǎ cu paşi fermi cǎtre uşa magazinului şi o
deschise. Privi în afarǎ şi vǎzu furnicarul agitat pe care îl lǎsase în urmǎ cu
câteva minute înainte. Autobuzul tocmai pleca din staţie şi era plin. Bǎtrâne
cu sacoşe grele se întorceau de la piaţǎ, copii cu câte un leu în mânǎ roiau
veseli lângǎ îngheţatǎ, o femeie cu un mǎnunchi de lavandǎ se învârtea printre
trecǎtori şi încerca fǎrǎ succes sǎ vândǎ plǎntuţele frumos mirositoare.
Agitaţia asta îi plǎcuse întotdeauna, aşa cǎ zâmbi şi se pregǎti sǎ se alǎture
şi ea zumzetului. Ȋn aceeaşi clipǎ, prin faţa magazinului trecea un bǎtrân. Când
ajunse în dreptul uşii, aceasta se deschise brusc şi dinǎuntru nu ieşi decât o
mânǎ de cenuşǎ care se dispersǎ repede în aer. Ce vânt puternic!, îşi spuse bǎtrânul. Şi ce nori! Cred cǎ o sǎ plouǎ disearǎ.
