PRIMA ZI
Nu te simţi deloc rǎu. Abia ţi-a dat vestea, dar asta nu a avut niciun efect asupra ta. Mai cǎ te întrebi dacǎ l-ai iubit vreun pic, de eşti atât de indiferentǎ la gândul cǎ el nu mai vrea sǎ fie cu tine. Oricum te aşteptai sǎ se întâmple asta. De vreo 2 luni tot stǎteai cuminte într-un colţ şi aşteptai sǎ-ţi dea papucii. Tu nu aveai curaj sǎ o faci. Rǎmâne sǎ vǎ întâlniţi acasǎ, pentru una din ultimele seri petrecute împreunǎ.
Se face searǎ. Vǎ uitaţi la un film, râdeţi, vǎ simţiţi bine. Ţi se pare puţin ciudat sǎ fii aşa binedispusǎ în compania celui care timp de 2 ani ţi-a fost iubit, prieten, tot. Iar acum e doar un ‘fost’. Şi eşti ok. Dar vine timpul sǎ vǎ culcaţi. Te întreabǎ dacǎ poate dormi cu tine în pat sau dacǎ e cazul sǎ se mute pe canapea. Normal cǎ poate dormi cu tine în pat. De ce te-ar deranja? Doar aţi dormit în acelaşi pat, încolǎciţi unul în celǎlalt, de sute de ori. Şi în plus, e cam frig în apartament de când a venit toamna, iar el e cald ca o sobǎ. Dar te bagi sub pǎturǎ, iar el vine în spatele tǎu şi te ia în braţe. Aşa, distant. Aşa, doar ca sǎ nu-ţi fie frig. Şi în momentul acela te trezeşti la realitate. Omul care te ţine în braţe, omul care sperai cǎ te va ţine la fel în braţe, drǎgǎstos şi iubitor, şi peste 60 de ani, nu mai e al tǎu. Gata. S-a terminat. Eşti singurǎ. Şi te apucǎ instant un atac de panicǎ, şi nu mai poţi respira şi începi sǎ plângi isteric. Aproape te arunci din pat şi te duci în sufragerie, pe canapea, sǎ plângi. Vine dupǎ tine. Eşti surprinzǎtor de conştientǎ cǎ nu a venit dupǎ tine decât din politeţe. Şi totuşi. Şi totusi te uimeşte cât de distant şi de formal poate fi. Îşi pune mâna uşor pe umǎrul tǎu, aşa, de la distanţǎ, se uitǎ la tine ca la televizor vreo 5 minute, şi dupǎ aia te întreabǎ sec şi aproape amuzant: ‘Dormi aici sau în dormitor?’ …Ȋn traducere liberǎ: ‘Hai,cǎ mi-e somn şi n-am chef sǎ mǎ uit la tine toatǎ noaptea cum boceşti. Vreau sǎ dorm.’ Te duci in dormitor bocind în continuare ca isterica şi adormi în hohote de plâns.’
A DOUA ZI
Te trezeşti amorţitǎ. Plângi cand te dai jos din pat, plângi când te speli pe dinţi, plângi în drum spre muncǎ, plângi când mǎnânci. Eşti o fântânǎ artezianǎ, nu altceva. Vii acasǎ, te culci (plângând, binenţeles) şi te mai trezeşti a doua zi.
A TREIA ZI
Astǎzi te-ai hotǎrât sǎ ieşi cu o prietenǎ. Aşa, ca fetele. Vǎ vedeţi seara, în oraş, la un pahar de vin. Sau poate douǎ. Sau poate trei. Sau poate patru. Şi uite-aşa le cam pierzi numǎrul. Noroc cǎ se oferǎ fostul tǎu sǎ te ia din oraş, cǎ era prin zonǎ. Altfel nu mai ajungeai acasǎ. Ajungeţi acasǎ şi te izbeşte iar realitatea. Şi ce-ţi trece ţie prin cap? ‘Am avut un comportament foarte decent pânǎ acum, ia sǎ stric eu tot!’ Aşa cǎ te duci în sufragerie, unde îşi face domnul bagajele, şi începi sǎ ţipi la el. Şi ţipi, şi ţipi. Te-ai gândit toatǎ ziua la tot ce vrei sǎ-I spui, aşa cǎ oricât de beatǎ ai fi, vorbele tale sunt lucide. Şi tot turui ca o moarǎ stricatǎ vreo orǎ. Te uiţi la el şi realizezi cǎ nici mǎcar nu te ascultǎ. Dar tu tot ţipi. Şi dupǎ vreo orǎ nu te mai satisface ţipatul, aşa cǎ te duci în dormitor, cauţi şi cele mai mǎrunte lucruri care sunt sau care ar putea fi ale lui şi i le trânteşti pe rând, cu patos, pe jos. ‘Ia-ti-le. Sǎ nu le mai vǎd. Nici pe ele, nici pe tine! Sǎ nu mai aud de tine!’ (…sau ceva de genul, nu-ţi mai aduci aminte exact, cǎ erai beatǎ, remember?) Şi dupǎ aia taci. Te pocneşte brusc un calm şi-o pace interioarǎ. Simţi deodatǎ nevoia ca celui pe care îl fǎceai acum 5 minute laş şi nesimţit sǎ-i spui cǎ e un om minunat. Nu ştii sigur dacǎ e aşa, dar întotdeauna ţi-a plǎcut sǎ fii dramaticǎ. Şi un moment de-ǎsta de ‘no hard feelings’ clar ar da ceva dramatism momentului. Te aşezi aşa, domol, pe canapea. Ii faci semn sǎ vinǎ lângǎ tine şi îi spui cǎ vrei sǎ te ia în braţe. Vine. Şi te ia. Şi incepe sǎ plângǎ ca un copil. Şi îţi spune nişte lucruri. Ai bǎnuiala vagǎ cǎ ar fi nişte lucruri despre cât de minunatǎ eşti şi tu, la rândul tǎu, dar nu eşti sigurǎ pentru cǎ simţi cum ţi se învârte capul de la atâta vin. Şi în plus, te terminǎ prea tare faptul cǎ el plânge în braţele tale. Te uiţi la el şi îl întrebi: ‘Pot?’ ‘Sǎ mǎ sǎruţi? Da….’ Şi vǎ sǎrutaţi. Şi constaţi cu satisfacţie cǎ e primul fost de la care ai cerut un ultim sǎrut şi pe care ţi l-a oferit. Şi a mai şi pus suflet în sǎrutul ǎla. L-ai simţit complet acolo. Da! The perfect one last kiss! Ai visat la asta de când te-ai desparţit prima oarǎ de un bǎiat, pe la 19 ani. Te duci sǎ te culci. (normal, mai plângi puţin, cǎ nu se poate fǎrǎ)
A PATRA ZI
Nu te duci la muncǎ. Ţi-e rǎu de mori. Nici mǎcar nu suni sǎ anunţi. Stai în pat şi boleşti toatǎ ziua. E prima noapte în care dormi singurǎ în apartament.
A CINCEA ZI
Astǎzi vine sǎ îşi ia ultimele lucruri de la tine. Te îmbraci frumos, cât poţi tu de frumos. Te machiezi, îţi aranjezi pǎrul..ce mai: radiezi. Ei, nu, nu pentru el. Normal cǎ nu pentru el. Doar cǎ urmeazǎ sǎ pleci la job, iar seara te vei întâlni cu un prieten. Pentru asta te-ai aranjat atât. Cǎ doar nu te-oi fi aranjat ca sǎ-i arǎţi idiotului care te-a pǎrǎsit în urmǎ cu 5 zile cǎ ţi-e bine şi fǎrǎ el. Vǎ întâlniţi în faţa blocului. E îmbrǎcat cu pantalonii lui gri de trening (pe care nu i-a purtat aproape niciodatǎ când eraţi împreunǎ, pentru cǎ ştia cǎ nu-i suporţi) şi cu un tricou scǎmoşat. Şi e neras. Hah. Avantaj psihologic. Vii spre el şi te simţi ca-n genericul de la ‘Tânǎr şi Neliniştit’, cu pletele proaspǎt spǎlate fluturându-ţi în vânt. Te faci cǎ nu te uiţi la el, dar surprinzi cu coada ochiului faptul cǎ a rǎmas puţin cu cu gura cǎscatǎ când te-a vǎzut. Sau poate doar ţi se pare. Ajungi în faţa lui. Iar nu stǎ drept. Iar i se vede burta. Mereu i se vede burta când nu stǎ drept. Te uiţi aşa, la el, neras, cu puţinǎ burtǎ, cu cearcǎne…ba chiar te întrebi pentru o secundǎ de ce naiba plângi dupǎ mediocrul ǎsta. Te hrǎneşti apoi toatǎ ziua cu imaginea ta radiantǎ versus imaginea lui de copil al strǎzii. Seara te întâlneşti cu amicul tǎu şi totul decurge minunat. Ajungi acasǎ în toiul nopţii şi te culci (FǍRǍ SǍ PLANGI!)
A SASEA ZI - A ZECEA ZI
Citeşti zeci, sute de articole pe net despre cum sǎ treci peste o despǎrţire, cum sǎ-l uiţi pe fostul, etc. Şi te ajutǎ. Mult. N-ai mai plâns de vreo 5 zile. Te simţi super şi eşti mândrǎ de cât de repede ai depǎşit momentul. Ieşi cu prietenii, îţi cumperi toate chestiile pe care când erai cu el nu ţi le cumpǎrai pentru cǎ îţi spunea cǎ eşti cheltuitoare şi cǎ prostioarele alea sunt risipǎ de bani. Dar tu ştii cât de multǎ nevoie ai şi de lumânǎrele parfumate, şi de spumant de baie, şi de rochiţe şi de gentuţe. Şi eşti fericitǎ cǎ acum nu mai e nimeni care sǎ te ţinǎ departe de ele şi sǎ te judece pentru cǎ eşti femeie. Pentru cǎ da, eşti FEMEIE, şi e în natura femeii sǎ vrea sǎ-şi cumpere prostioare şi nu te simţi deloc vinovatǎ pentru asta. Te rǎsfeţi cât nu te-a rǎsfǎţat el în 2 ani de zile.
A 11-A ZI
Te izbeşte. Nu ştii ce, dar te izbeşte. Incepi cǎ te gândeşti dacǎ se mai gandeşte la tine, dacǎ e fericit fǎrǎ tine, dacǎ se sime eliberat sau te vrea înapoi, dacǎ a pus ochii pe alta…. Şi dacǎ da, cu ce mama m*sii e aia mai bunǎ ca tine? Cu ce? Cǎ tu ai dat efectiv tot pentru el. Te-ai oferit lui trup şi suflet. Fǎrǎ niciun fel de rezervǎ. Şi ai luptat pentru voi doi cum n-ai luptat în viaţa ta pentru ceva. Şi tot el ţi-a dat papucii, şi tot el e ǎla nemulţumit. Ipocritul! Pǎi el ce-a fǎcut pentru relaţia asta? Nimic! …Ei, şi-uite-aşa îţi înveninezi tu mintea şi sufletul în fiecare clipǎ, de uiţi şi pe ce lume eşti. Uiţi cǎ eşti la muncǎ şi trebuie sǎ munceşti, uiţi cǎ eşti la coadǎ la pâine şi trebuie sǎ plǎteşti. Nici nu mai ştii cum te cheamǎ. Tot ce ai acum în cap e ‘Da, dar..’ ‘Ce naiba?...’ ‘De ce n-am fost îndeajuns de bunǎ?’ ‘Nenorocita de sorǎ-sa!’ şi alte clişee de-astea de le gândesc toţi pǎrǎsiţii.
A 12-A ZI - A 14-A ZI
Vezi ‘a 11-a zi’.
A 15-A ZI
Gata. Nu, cǎ nu mai merge aşa. Ce naiba, nu meritǎ sǎ-ţi distrugi mintea şi sufletul pentru aşa ceva. Da, ştiu cǎ sunǎ a terapie de grup, dar believe me: chiar NU MERITǍ. Te gândeşti la tot ce ai învǎţat tu din sutele alea de articole pe care le-ai citit:
- Dacǎ un om îţi cere sǎ te schimbi, acel om automat nu te meritǎ. Tu eşti ok aşa cum eşti. Iar cine incearcǎ sǎ te schimbe clar nu e omul potrivit pentru tine.
- Tu ai fǎcut tot ce a ţinut de tine ca relaţia sǎ meargǎ. El nu. El e cel nepregǎtit pentru ceva serios, el e cel care a fugit de responsabilitǎţi şi de greutǎţi, nu tu. Tu ai stat şi ai luptat. Your job is done.
- Ai o grǎmadǎ de calitǎţi, iar dacǎ el a ales sǎ-ţi vadǎ doar defectele şi nu a ştiut sǎ facǎ niciun compormis şi niciun sacrificiu, nu e problema ta. Vei gǎsi pe cineva mai inteligent şi mai matur emoţional, care va şti sǎ te aprecieze la adevǎrata ta valoare.
- Când un om îti aduce atâtea reproşuri, şi mai ales când 99% n-au niciun fond real şi sunt nişte aberaţii absurde care v-au fǎcut sǎ vǎ cruciţi şi pe tine şi pe toţi cei cǎrora le-ai povestit, atunci omul ǎla e clar frustrat. Omul ǎla are nişte frustrǎri şi nişte nemulţumiri legate de sine foarte adânci. Şi omul ǎla nu va fi pregǎtit pentru o relaţie cu adevǎrat serioasǎ decât dupǎ ce-şi va rezolva problemele cu sine.
- Indiferent ce alte calitǎţi ar avea, nu meritǎ sǎ stai lângǎ un barbat care e, inconştient, ‘bǎiatu’ lu’ mama’. Mǎ rog, în cazul de faţǎ ‘bǎiatu’ lu’ sor’sa’. Pǎi când iubitul tǎu se lasǎ manipulat ca un prost de scorpia de sorǎ-sa şi stǎ fǎrǎ ca mǎcar sǎ-şi dea seama sluş în faţa ei.. pǎi pe-ǎsta sǎ- trimiţi de unde a venit (da’ exact de unde a venit, cât se poate de specific) şi sǎ-l avertizezi sǎ nu carecumva sǎ se mai întoarcǎ.
A 16-A ZI
TO BE CONTINUED
