Dacă a=b şi b=c...

Şi totuşi lipseşti. Mirosul de ‘piftele’ făcute de taică-to pe care parcă-l simt şi-acum venind din rucsacul meu, ghioceii pe care mi i-ai trimis prin poştă de 8 martie, biletele de tren ascunse printre cursurile de anul trecut…toate astea mă distrag. De la ce? Nu ştiu. Atunci când fac ceva nu mă gândesc de fapt niciodată la ele. Îmi răsar în minte doar când nu fac nimic. Numai că mai mereu nu fac nimic. Şi cum dacă a = b şi b = c, atunci… you know. Cred că problema nu e că lipseşti, problema este exact opusul.

Priviri

Eşti prima persoană în ochii căreia pot privi când dansez. Când ne mişcăm împreună, în acelaşi ritm, simt permanent o dorinţă perversă de a-ţi întâlni privirea. Şi de a rămâne conectată la ea. Îmi ţintuiesc ochii într-ai tăi, în ochii tăi inocenţi, şi îi pervertesc. O rază ca un fir de păianjen trece din privirea mea în privirea ta. Şi o transformă. Nu mai ai ochii aceia naivi, de copil. Acum sunt pătrunşi de poftă, de pasiune…de trupul meu gol. Acum mă dezbraci din priviri.